marți, 6 august 2013

Campionatul Balcanic de ciclism pe șosea

Municipiul Miercurea Ciuc a găzduit pe 3 și 4 august Campionatul Balcanic de ciclism pe șosea pentru cadeți și juniori. La startul competiției s-au prezentat 73 de sportivi din 10 țări diferite: Albania, Bosnia & Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, România, Serbia și Turcia.

Concursul s-a desfășurat în partea nordică a orașului harghitean, Șumuleu-Ciuc fiind baza competiției balcanice. Organizatorii au creat un tur de 6 km cu linia de start/finish desenată chiar lângă Catedrala Franciscană de la Șumuleu. Plecând de la binecunoscuta biserică, cicliștii au virat la stânga spre strada Câmpul Mare, apoi au ajuns pe strada Toplița care i-a dus până în apropierea Liceului Marton Aron, unde printr-un nou viraj la stânga au ajuns pe strada Szek pe care au pedalat până la sosire. În funcție de proba zilei, sportivii au absolvit mai multe tururi de circuit.

După ședința tehnică de vineri, prima zi de concurs a fost ziua de sâmbătă pe care au fost programate două curse de contratimp. Mai întâi au pornit cadeții, un număr de 26 de sportivi care au plecat din minut în minut. La această categorie de vârstă (anul nașterii 1997/1998), cicliștii au avut de completat 2 tururi, pedalând astfel 12 km. Prima întrecere s-a încheiat fericit pentru delegația României. Emil Dima a câștigat medalia de bronz pentru reprezentativa țării noastre. Campion Balcanic a devenit cipriotul Michael Christodoulos, un tânăr simpatic din echipa Ciprului care a sărbătorit prima lui victorie în afara țării sale. Pe treapta a doua a podiumului a urcat bulgarul Nikolay Genov.

A urmat o pauză de o oră după care s-a trecut la contratimpul individual pentru juniori mari, cei născuț în anul 1996 sau 1995. Acești sportivi au absolvit trei tururi, ajungând la sorire după 18 km. Proba a fost una extrem de animată, s-a dat o bătălie strânsă pentru medalii. La sfârșit, câștig de cauză a avut sportivul bulgar Valentin Neshev care s-a impus în fața turcului Onur Balkan și a macedoneanului Jovan Jovanoski.

În după amiaza zilei de sâmbătă a avut loc prezentarea echipelor. Pe o scenă imensă amplasată pe Piața Libertății din reședința județului Harghita au urcat toate cele 10 echipe, dar și președintele Uniunii Balcanice de Ciclism, domnul Emin Muftuoglu. Acesta a rostit doar fraze frumoase către organizatori și spectatori, apoi le-a urat succes sportivilor. După prezentarea a nouă echipe participante, ultima reprezentativă care a urcat pe scenă a fost cea a României. În aplauzele spectatorilor prezenți în apropierea scenei, tinerii cicliști români au făcut un pas în față și au salutat spectatorii după ce și-au auzit numele rostit de moderatorul multilingv al competiției, Elod Pal-Pal. Acesta a stat de vorbă cu antrenorul lotului nostru de juniori, domnul Viorel Grosu, care a fost vizibil surprins de atmosfera festivă creată de oamenii prezenți la eveniment. Fiind foarte optimist dar și realist, după cum s-a dovedit mai târziu, antrenorul le-a promis celor prezenți în Piața Libertății că duminică România va câștiga o medalie de aur.

Ziua de duminică, una la fel de însorită și călduroasă ca cea de sâmbătă, a programat două curse de fond. Una pentru cadeți cealalta pentru categoria juniorilor mari. La cadeți, pe o distanță de 60 km, adică parcurgerea de 10 ori a circuitului de 6 km din oraș, victoria i-a revenit lui Djolay Zarkovic. Rutierul sârb a fost urmat de reprezentantul Turciei, Sefa Bulbul. Podiumul a fost completat de conaționalul câștigătorului, Dusan Rajovic.

A urmat concursul final al Balcaniadei, proba de 90 km a juniorilor mari. La capătul unui concurs superb în care favoriții au căutat permanent supremația, românul Lucian Buga s-a încoronat cu succes! Rutierul țării noastre a câștigat medalia de aur în fața albanezului Iltjan Nika. Serbia a completat podiumul prin Dusan Kalaba.

După marele succes al lui Buga a urmat și momentul în care acesta a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. La festivitatea de premiere din fața Casei de Cultură din localitate, președintele Federației Române de Ciclism, Carol Eduard Novak le-a mulțumit sportivilor pentru participare, a pomenit de efortul persoanelor din comitetul de organizare și le-a urat tinerilor mult succes în carieră. În minutele care au urmat după discursul președintelui, sportivii și-au primit medaliile, s-au bucurat de rezultatele obținute, iar spectatorii și-au manifestat admirația prin aplauze puternice.

În urma competiției internaționale de la Miercurea Ciuc, campionul paralimpic de la Londra, proaspăt instalatul președinte al FRC, Eduard Novak s-a dovedit mulțumit de evenimentul sportiv: Concursul a fost unul reușit, organizatorii au primit multe aprecieri din partea țărilor participante. Cea mai mare reușită a fost că România a obținut două medalii: una de aur prin Lucian Buga, și una de bronz prin Emil Dima. Vreau să-i felicit pe această cale pe organizatorii voluntari, Arpad Santa și Sandor Salamon, și pe toți membrii TCT pentru securizarea drumului. Îl felicit și pe domnul Viorel Grosu, antrenorul lotului național de juniori, pentru contribuția adusă.”

Előd Pál-Pál

Niciun comentariu: